Principiul de functionare al levitatiei magnetice se bazeaza pe faptul ca polii opusi ai magnetilor se atrag, iar polii identici se resping. Astfel, daca deasupra Polului Nord al unui magnet puternic se pozitioneaza Polul Nord al altui magnet, acesta va ramane suspendat în aer, dand senzatia de levitatie. Se utilizeaza magneti permanenti, electromagneti sau combinatia lor. Electromagnetii sunt similari cu magnetii permanenti, atragand obiectele din fier, insa avantajul este ca forta magnetica nu este permanenta. Conectand la capetele unui fir de cupru o baterie, se creaza un mic camp magnetic in jurul acestui fir. Deconectand firul de la baterie, campul magnetic dispare. Aceasta este diferenta intre electromagneti si magneti permanenti.
Levitatia magnetica are atat aplicatii industriale hi-tech (trenuri MagLev pe perna magnetica, turbine eoliene MAGLEV), cat si aplicatii distractive (in constructia de jucarii sau in domeniul publicitar).
Schema tren MAGLEV |
Sistemele de trenuri Maglev se bazeaza pe acest camp magnetic pentru a-si asigura sustentatia si deplasarea. Sistemul este compus din trei componente: o sursa de curent, bobine aliniate de-a lungul caii ferate, si magneti permanenti atasati sub tren. Trenul leviteaza cu ajutorul magnetilor montati pe vagoane ce interactioneaza cu campul electromagnetic generat de calea de rulare, iar deplasarea este realizata tot prin acest sistem electromagnetic. Acesta este practic motorul trenului.
Trenurile Maglev ajung la viteze mult mai mari decat cele obisnuite, au o acceleratie mai buna si pot urca pante mai abrupte. Randamentul energetic este superior si sunt mult mai sigure, neexistand riscul de deraiere. Desi nu sunt atat de tacute cum se spera, trenurile cu sustentatie magnetica sunt mult mai silentioase decat cele obisnuite. Spre deosebire de trenurile clasice, nu exista contact cu sina, ceea ce reduce fortele de frecare si permite atingerea unor viteze foarte mari (pana la 600 km/h).
Turbină Maglev |
S-au realizat si turbine eoliene bazate pe principiul Maglev pentru a genera energie electrica. Turbina este orientata pe verticala, iar aripile nu mai au nevoie de rulmenti deoarece sunt suspendate magnetic. Spre deosebire de trenurile Maglev, turbinele folosesc magneti permanenti si nu electromagneti. Astfel, turbinele nu au nevoie de electricitate pentru a functiona, scazand totodata si cheltuielile de intretinere si reparatii.
Turbinele eoliene clasice produc 5 MW/h, in timp ce o turbina Maglev produce 1 GW/h, suficient pentru a furniza energie electrica pentru 750.000 de case.